Proiectul O Sansa pentru Cuplurile Infertile - FIV, demarat anul trecut, s-a incheiat. Ne bucram de nasterea, pana in prezent, a unui numar de 369 bebelusi, multumita programului nostru!

Descriere proiect

Având în vedere Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 121/28.03.2018 privind aprobarea Proiectului „O șansă pentru cuplurile infertile”, care prevede acordarea unui sprijin financiar cu o valoare totală de până la 13.800 lei/cuplu infertil din București cu indicație medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro, în temeiul art.2 din H.C.G.M.B anterior menționat, s-a întocmit Regulamentul privind acordarea unui sprijin financiar cuplurilor infertile din București pentru efectuarea procedurii FIV.

Obiectivul proiectului îl reprezintă creșterea natalității în rândul populației, pe raza Municipiului București, prin acordarea unui sprijin financiar pentru aproximativ 1000 de cupluri.

Beneficiarii proiectului vor fi cuplurile infertile cărora li s-a diagnosticat o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală, de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu competență în tratamentul infertilității cuplului și reproducere umană asistată medical.

Regulamentul poate fi consultat pe site-ul ASSMB, la secțiunea Proiect FIV, în cadrul căreia sunt menționate toate condițiile ce trebuiesc a fi îndeplinite de către cuplurile solicitante.

Proiectul „O șansă pentru cuplurile infertile” va debuta începând cu data de 4 iunie 2018 și va fi implementat până în decembrie 2019.

Organizatorul Proiectului este Municipiul București prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

Regulament proiect

Pentru a beneficia de facilitatile oferite de Proiectul FIV “O Șansă Pentru Cuplurile Infertile” trebuie sa indepliniti conditiile specificate in cadrul Regulamentului.
Va rugam sa cititi cu atentie Regulamentul pentru a verifica eliigibilitatea

Testimoniale

Suntem bucuroși să anunțăm că în ultimele luni au venit pe lume in maternitatile din Bucuresti, 369 nou-nascuti, in urma fertilizarii in vitro, prin programul Primăriei Municipiului Bucureşti, „O șansă pentru cuplurile infertile”, proiect derulat prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.



Acceseaza testimoniale - sep.2020